Sâmbăta de dinaintea Paștelui mă face să mă gândesc, inevitabil, la copilărie (știu, m-am gândit destul de mult la asta în ultima săptămână. Dar nu am ce face. Mi-e mult prea dor de acele momente.). Îmi plăcea la nebunie să mă trezesc dis-de-dimineață, pentru că știam că toată casa va mirosi deja a cozonaci frământați, a pască și a miel plin de mirodenii. Când intram în bucătărie, o vedeam pe mama robotind și alergând dintr-un colț în altul, pentru a se asigura că totul iese perfect și că noi suntem mulțumiți. Nu știu dacă mă aștepta sau mereu se nimerea să fie astfel, dar mă trezeam exact când începea procesul de vopsire a ouălor. Entuziasmată și cu părul mereu încâlcit după somn, îmi trăgeam două mănuși de plastic până la cot și așteptam ca mama să dea startul. Niciodată nu le făceam eu pe cele roșii, pentru că mama le voia perfecte. În schimb, mă alegeam cu albastru sau verde, galben și chiar mov. Amestecam culorile și îmi puneam amprentele, astfel încât fiecare ou în parte să fie special. Îmi alegeam din timp oul preferat, pe care îl personalizam, sigură fiind că voi da negreșit lovitura cu el.
Ieșeam mereu din bucătărie mirosind a de toate, mirosind a Paște. Și așteptam cu sufletul la gură să treacă ziua, pentru a degusta din toate minunățiile pregătite de mama. Seara mergeam împreună la Biserică, să luăm Lumină. Știu că tata rămânea mereu în mașină, pentru că nu-i plăcea îmbulzeala atât de specifică acestor sărbători. Frati-miu era mic și nu prea pricepea ce se întâmplă în jurul lui, dar privea fascinat spre zecile de lumânări care se aprind dintr-o dată. Sâmbăta noastră se încheia cu câte un ou ciocnit și o felie de cozonac proaspăt.
Acum mă gândesc cu drag și entuziasm la tradițiile pe care eu ar trebui să le construiesc pentru viitoarea mea familie, pentru viitorii mei copii (când va să vină, că nu ne grăbim nicăieri). Mi-ar plăcea ca și ei să rămână peste ani cu aceleași imagini calde și emoționante despre Sâmbăta de dinaintea Paștelui.
Până una alta, însă, vă doresc să petreceți această Sărbătoare în liniște și drag, alături de cei mai apropiați. Să aveți parte de clipe minunate, de care să vă amintiți cu zâmbetul pe buze și peste ani. Paște Fericit!