Am postat săptămâna trecută următorul text pe Facebook:
Frumos, oamenii au rezonat, unora le-a plăcut, alții au rămas uimiți, alții s-au îndrăgostit de poveste și unii au fost mândri de domnul din postare. Au înțeles mesajul meu, carevasăzică. Și m-am bucurat și eu în sinea mea că am putut să ajut (într-un procentaj absolut infim) la spălarea imaginii taximetriștilor din București.
Numai că de la un punct încolo, nu-mi dau seama exact cum, a început hatereala. Moment în care am pus stop joc și am pus privacy pe postare. Ca să nu mă chinui (mai mult decât am făcut-o) cu ștergerea comentariilor de prost gust și cu aruncat cu ”ban” în stânga și în dreapta.
Acum, ce înțeleseseră unii din această poveste:
(1) Că vreau să merg cu taxiul fără să plătesc. Ciudat, pentru că am tot citit și eu textul (l-am scris târziu, eram obosită), să văd de unde ar fi putut deduce asta. Încă nu mi-e clar. Șoferul și-a dat și el seama:
(a) că eu nu îi voi lăsa o hârtie de 100 lei pentru o cursă de 9,5 lei.
(b) că nu e ok că nu are să-mi schimbe și că nu m-a anunțat de la început treaba asta (mulți întreabă fix când urci în mașină, tocmai pentru a opri pe drum și a evita astfel de situații).
(c) că e mai rentabil să lase 3,5 lei de la el (în condițiile în care era cu musca pe căciulă) decât să ocolească tot cartierul ca să schimb eu (situație în care poate combustibilul și timpul pierdut ar fi costat mai mult de atât).
(2) Că nu apreciez munca taximetriștilor. Ba chiar o apreciez și folosesc taxiul în mod constant. Și evit generalizările și să-i boscorodesc pe la toate colțurile. Pentru că știu că nu este o meserie ușoară. Că îți trebuie nervi de oțel pentru a conduce atâtea ore prin București și un stomac tare pentru a înghiți multe. Dar omul a avut dreptate și există o lege a compensației în univers.
(3) Că inventez. Asta m-a distrat la culme și m-a întristat în egală măsură. M-a făcut să realizez cât de puțină încredere mai au oamenii în oameni. Cât de șocant li se pare că această istorisire ar putea chiar să fie adevărată. Că nu toți suntem haini și avizi după ultimul ban. Că mai există și înțelegere între noi.
Cert este că m-a șocat destul de mult situația. Cât de mult pot fi răstălmăcite cuvintele și cum degenerează o discuție, de pornești la Ploiești și te trezești instant la Satu Mare. În bula mea de prieteni e bine. Oamenii par cu sinapsele întregi și cu mintea limpede.