Nu este chiar genul de subiect cu care aș fi vrut să încep săptămâna, dar simt nevoia să-l scriu acum. Pentru că m-a atins recent, printr-o întâmplare mai puțin fericită, în care nu am fost direct implicată, dar la care am fost martoră.
Foarte rar ni se întâmplă să ne gândim la cele din urmă momente pe care le vom petrece aici, pe pământ. În sinea noastră, ne imaginăm că vom avea timp suficient înainte de ultima suflare, pentru a lăsa totul în ordine, pentru a trimite un ultim gând bun tuturor celor apropiați, pentru a cheltui banii depuși sub saltea sau pentru a ne închide socotelile cu social media. Realitatea ne-a demonstrat, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Doamna cea neagră are prostul obicei de a lovi cu coasa pe neașteptate. Izbește cu putere și, dintr-o singură lovitură, răpune, lăsându-i pe toți cei din jur perplecși, șocați, consternați, înfricoșați. E ca un joc de ruletă, de fapt. Tu pariezi pe un 85 de ani, bazându-te pe instinct și pe genele familiei, dar magnetul atrage bila la 45. Căci totul este măsluit, iar dealer-ul știe deja de dinainte care este numărul norocos. Dar trebuie să disimuleze, să te lase să-ți faci speranțe și să pariezi totul pe o cifră.
Și mai rar ne imaginăm ce se va întâmpla apoi, după ce nu vom mai fi, când viața își va desfășura firul logic și iminent. Ce vor face oamenii care ne-au iubit, ne-au cunoscut, ne-au strâns mâna, ne-au salutat sau doar ne-au vizitat profilul de Facebook? Vor merge mai departe, din fericire, pentru că timpul închide chiar și cele mai adânci răni.
Nu vreau să fie un articol pesimist, nici pe departe. Aș vrea doar să ne gândim de două ori înainte de a ieși din casă supărați. Să le zâmbim întotdeauna oamenilor atunci când ne luăm rămas bun și să nu mai amânăm să înfăptuim lucrurile pe care ni le dorim. Să nu mai lăsăm pe ”mai târziu” sau ”altădată”, pentru că atârnăm de un fir atât de subțire… Sună ca un clișeu, dar nici nu mai contează.