Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Tag

povesti triste

    Puțul gândirii

    Una caldă, una rece.

    Nu este chiar genul de subiect cu care aș fi vrut să încep săptămâna, dar simt nevoia să-l scriu acum. Pentru că m-a atins recent, printr-o întâmplare mai puțin fericită, în care nu am fost direct implicată, dar la care am fost martoră.

    Foarte rar ni se întâmplă să ne gândim la cele din urmă momente pe care le vom petrece aici, pe pământ. În sinea noastră, ne imaginăm că vom avea timp suficient înainte de ultima suflare, pentru a lăsa totul în ordine, pentru a trimite un ultim gând bun tuturor celor apropiați, pentru a cheltui banii depuși sub saltea sau pentru a ne închide socotelile cu social media. Realitatea ne-a demonstrat, însă, că lucrurile nu stau chiar așa. Doamna cea neagră are prostul obicei de a lovi cu coasa pe neașteptate. Izbește cu putere și, dintr-o singură lovitură, răpune, lăsându-i pe toți cei din jur perplecși, șocați, consternați, înfricoșați. E ca un joc de ruletă, de fapt. Tu pariezi pe un 85 de ani, bazându-te pe instinct și pe genele familiei, dar magnetul atrage bila la 45. Căci totul este măsluit, iar dealer-ul știe deja de dinainte care este numărul norocos. Dar trebuie să disimuleze, să te lase să-ți faci speranțe și să pariezi totul pe o cifră.

    Și mai rar ne imaginăm ce se va întâmpla apoi, după ce nu vom mai fi, când viața își va desfășura firul logic și iminent. Ce vor face oamenii care ne-au iubit, ne-au cunoscut, ne-au strâns mâna, ne-au salutat sau doar ne-au vizitat profilul de Facebook? Vor merge mai departe, din fericire, pentru că timpul închide chiar și cele mai adânci răni.

    Nu vreau să fie un articol pesimist, nici pe departe. Aș vrea doar să ne gândim de două ori înainte de a ieși din casă supărați. Să le zâmbim întotdeauna oamenilor atunci când ne luăm rămas bun și să nu mai amânăm să înfăptuim lucrurile pe care ni le dorim. Să nu mai lăsăm pe ”mai târziu” sau ”altădată”, pentru că atârnăm de un fir atât de subțire… Sună ca un clișeu, dar nici nu mai contează.

    Sursa foto.

    Una caldă, una rece. was last modified: June 2nd, 2017 by Dibette
    27.05.2013 2 comments
    1 Facebook Twitter Google + Pinterest

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT