Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Tag

pregatiri de nunta

    Familie

    Sfaturi pentru pregătirile de nuntă (3)

    În sfârșit, în ultimul episod din seria despre nuntă, voi discuta despre evenimentul în sine. Noi ne-am ghidat după câteva reguli simple, care ne-au făcut ziua mai ușoară:

    (1) Odihnă. Trebuie să ai în vedere că, din momentul în care te trezești în ziua nunții, vor urma aproape sau peste 24 de ore cu o încărcătură emoțională extrem de mare. Deci este indicat să dormi bine cu o noapte înainte, pentru a face față întregului eveniment. De altfel, ăsta a fost unul dintre principalele motive pentru care noi am organizat cununia civilă cu aproape o lună și jumătate mai devreme. Ca să lăsăm puțin spațiu de respirat între momente. Dacă plănuiți și cununia civilă în aceeași zi, este cu atât mai important să vă alocați minim 9 ore de somn în noaptea respectivă.

    (2) Deleagă. Nu-ți asuma absolut nicio responsabilitate în ziua nunții. Pregătește tot, la virgulă, pentru a putea delega sarcinile mai departe, oamenilor din jur. Eu am făcut briefuri pentru tot ce am putut – tata a preluat buchetele, o domnișoară de onoare s-a ocupat de hostess și instruirea lor, alta s-a ocupat de furnizorul cu mașina de fum (eu nici nu știu cum arată) și tot așa. În plus, am evitat pe cât posibil să fiu parte la diverse discuții în timpul nunții, pentru că eram convinsă că lucrurile se vor rezolva și fără contribuția mea. Ceea ce s-a și întâmplat. 🙂 Dacă totul este clar explicat de dinainte și ai încredere în oamenii cu care lucrezi (așa cum precizam aici), totul va fi mult mai simplu.

    (3) Let it go. Pe bune. Orice ar fi în ziua respectivă (buchetul nu a ieșit exact cum îți doreai, X a întârziat, Z nu răspunde la telefon etc.), lasă să treacă pe lângă tine și nu permite să te afecteze. Oricum atunci nu mai poți rezolva mare lucru, deci nu are sens să te încarci cu energie negativă pentru orice detaliu. Dă acest sfat un freak control, perfecționistă și obsesiv compulsivă. Dacă eu am reușit, înseamnă că se poate, cu un mind set potrivit. 🙂

    (4) Bucură-te de orice. De oamenii din jurul tău, care sunt acolo pentru a sărbători un astfel de moment alături de tine. De toate lucrurile frumoase care te înconjoară. De roadele muncii tale, care sunt apreciate de toți. De rochie. De costum. De faptul că te simți special/specială. De muzică. De prieteni. Gândește-te așa: de câte ori în viață se întâmplă să strângi în același loc, în același timp, toți oamenii dragi?

    (5) Dansează și distrează-te. Nu cred că am dansat vreodată atât de multe ore legate, așa cum am făcut-o la nunta noastră. Ne-am distrat, am râs și asta a contat foarte mult și a setat starea de spirit a tuturor celor prezenți. Ba chiar îmi aduc aminte de o discuție de pe ring, la un moment dat. Ne spune un tip, prieten de familie: ”Băi, voi chiar vă distrați la nunta voastră.” Eu și Andrei ne uităm ușor ciudat unul la altul și îi răspund: ”Păi da…nu e asta toată ideea? Nu d-asta am făcut nuntă?” La care el ne răspunde: ”Ehe, la câte nunți am fost în viața mea, vă asigur că nu e ceva chiar firesc ca mirii să se simtă bine…” Ceea ce m-a șocat pe moment. Dar mai târziu mi-am adus și eu aminte de nunțile la care am mai fost și omul avea dreptate.

    Ca idee, de exemplu noi am evitat ca muzica de început să fie lounge/chill out/buddha bar și am mers pe o variantă de electro swing, pentru a seta un mood energic încă din prima clipă. Și mi s-a părut că a funcționat destul de bine, pentru că oamenii nu au adormit până la începerea efectivă a petrecerii.

    Acum, dacă mai există întrebări punctuale despre organizarea unui astfel de eveniment, le aștept aici și răspund cu drag la orice. Știu cât de complicat este și câtă energie necesită, deci îmi face plăcere să ajut cu ce pot. 

    Foto: Silviu Răcheriu

    Sfaturi pentru pregătirile de nuntă (3) was last modified: June 29th, 2017 by Dibette
    29.06.2017 0 comment
    3 Facebook Twitter Google + Pinterest
  • Familie

    Sfaturi pentru pregătirile de nuntă (2)

    20.06.2017

    Dacă aici povesteam despre elementele esențiale cu care am pornit la drum pentru organizarea nunții, în continuare mi-aș dori să punctez câteva aspecte legate de căutările furnizorilor cu care am…

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT