Luna aceasta se va desfășura o licitație în care, printre alte ceasuri, se va afla și un Rolex din colecția personală a unui președinte român. În descrierea ceasului nu se specifică exact despre ce șef de stat este vorba, dar eu cred că putem să ne dăm seama ușor. Norocul nostru e că ne putem număra președinții pe degetele de la o mână. :/
Care din ei credeți că ar purta acest tip de Rolex?
Ceasul este un Rolex President Day-Date, din aur galben de 18k și are dimensiunea de 36 mm. Cadranul negru este acoperit de 10 diamante aplicate în dreptul fiecărei ore. Probabil vi se pare că este un ceas feminin din cauza mărimii și a materialelor, dar el este de fapt un ceas pentru bărbați. În anii ‘90 era cu totul altă modă.
Eu intuiesc că ceasul ar fi fost al lui Ion Iliescu. Vă zic imediat de ce. Până atunci să-i trecem în revistă și pe ceilalți șefi de stat. Pe Klaus Iohannis nu-l văd genul care să poarte un ceas atât de exotic. Ați văzut voi profesor de fizică să poarte Rolex? Mă îndoiesc. Și, în plus, probabil nu i-au mai rămas bani din meditații. Pe Traian Băsescu l-aș fi văzut purtând așa ceva. Mai ales că a fost marinar înainte de revoluție și apoi om politic din anii ‘90 și până în prezent. Dar, contrar aparențelor, chiar dacă Băsescu poartă de obicei ceasuri scumpe (Patek Philippe, Rolex), ele nu ies prea mult în evidență. Apoi, să fi purtat Emil Constantinescu, profesor universitar de geologie și rector de facultate un ceas atât de ostentativ? Nah. Pe Ceaușescu îl scoatem din calcul, deoarece acest model de Rolex datează de prin anii 1993-1995, deci nu prea avea cum să-l aibă.
Și așa ajungem la următorul președinte român, Ion Iliescu. În perioada în care ceasul era produs, Iliescu se afla la primul său mandat prezidențial (1992-1996). Presa scrie că Iliescu ar fi primit cadou un Rolex de la un emir arab. Cu acest ceas ar fi apărut inclusiv în afișele electorale pentru campania prezidențială din 1996. Fun fact: se zice că afișele respective ar fi fost modificate, deoarece pe ele era scris sloganul „Sărac și cinstit”, care era într-o profundă antiteză cu ceasul de lux al lui Iliescu. Oare e adevărată treaba asta?
Mai mult, cineva povestește într-un articol că tot în aceeași campanie, Iliescu era să rămână fără Rolex într-o baie de mulțime la Râmnicu Sărat. Numai ghinioane cu ceasul ăsta. În fine, nu știu dacă ceasul vândut la această licitație este același cu cel din întâmplările de mai sus, dar dacă este, ar avea un background aparte. Oricum, Iliescu pare să fie un fan al acestui brand, din moment ce chiar el a dat cadou modele asemănătoare, inclusiv lui Cornel Dinu.
Va fi interesant de văzut dacă și cu cât se va vinde. Prețul de pornire este de 15.000 euro, cu un preț de listă de 30.000 euro.
Sursa foto: artmark.ro