Am găsit zilele trecute acest articol, care vorbește despre importanța celor 8 ore de somn pe noapte. În fiecare noapte, fără excepție. O să las mai jos doar câteva idei din material:
We have stigmatised sleep with the label of laziness. We want to seem busy, and one way we express that is by proclaiming how little sleep we’re getting. It’s a badge of honour. […]We chastise people for sleeping what are, after all, only sufficient amounts. We think of them as slothful. No one would look at an infant baby asleep, and say ‘What a lazy baby!’ We know sleeping is non-negotiable for a baby. But that notion is quickly abandoned [as we grow up]. Humans are the only species that deliberately deprive themselves of sleep for no apparent reason. […]
Two-thirds of adults in developed nations fail to obtain the nightly eight hours of sleep recommended by the World Health Organisation.
Este atât de ciudat cum am ajuns să sărim peste prima linie din piramida lui Maslow, ca să o atingem cât mai repede pe ultima. Peste tot sunt remindere legate de consumul de apă, alimentația echilibrată, mișcare și acum, iată, un somn corespunzător. Și nu sunt informații pe care nu le-am cunoaște. Sunt doar aspecte pe care decidem să le neglijăm.
La fel ca cei mai mulți oameni pe care îi am în preajmă, și eu tai din orele de somn pentru a face orice altceva – de la citit, la scris pe blog, postat pe Instagram sau petrecut orele în oraș cu prietenii. Și mă întrebam când s-a produs declicul în mintea mea și am început să consider că somnul nu este atât de important. Când eram mică, de exemplu, știu că ai mei țineau destul de mult la orele de somn de dinainte de ora 12 noaptea, astfel încât dimineață să se poată trezi foarte devreme, dar odihniți. Deci, inevitabil, aveam o rutină în acest sens.
Și-așa mi-am adus aminte de perioada facultății, căci acolo a început nebunia cu adevărat. În primul rând, în sesiuni învățam doar noaptea – pentru că era foarte liniște, nu exista nimic care să mă distragă și mi se părea că mintea mea funcționează brici atunci. Ceea ce, într-un fel ciudat, așa era. Rețineam extrem de rapid tot ce citeam. De aici mi se trage și problema cu orele matinale, despre care vorbeam într-un articol anterior.
În al doilea rând, aveam obsesia de a face foarte multe lucruri în paralel – voluntariat, proiectele pentru cursuri, proiecte extra facultate, prieteni, mici job-uri, internship-uri, excursii etc. Eram tot timpul foarte activă, în priză, aveam zilele super aglomerate, dar nu mă deranja cu nimic. Ba chiar îmi plăcea, îmi oferea o satisfacție majoră și n-aș fi renunțat la asta pentru nimic în lume. Plecam dimineața din club, treceam pe-acasă să fac un duș și să mă schimb și apoi mergeam la seminarii. Nu înțelegeam și îi judecam pe cei care-și petrec cei mai frumoși ani din viață dormind.
Problema este că obiceiurile celor 3 ani de facultate nu s-au pierdut după absolvire. Ba din contră. Am rămas la fel de activă și însetată de a face lucruri. Iar domeniul în care lucrez mă încurajează în această direcție, pentru că e mereu dinamic și alert. Și îmi place. Mult de tot.
Dar, citind acum acest material, mă gândesc cu stupoare că, practic, nu m-am mai bucurat de 8 ore de somn pe noapte de cel puțin 10 ani. Și asta nu are cum să fie bine sau să nu lase urme asupra organismului meu. Iar de aici reiese că:
Adults aged 45 years or older who sleep less than six hours a night are 200% more likely to have a heart attack or stroke in their lifetime, as compared with those sleeping seven or eight hours a night. […] A lack of sleep also appears to hijack the body’s effective control of blood sugar, the cells of the sleep-deprived appearing, in experiments, to become less responsive to insulin, and thus to cause a prediabetic state of hyperglycaemia. […] Sleep has a powerful effect on the immune system, which is why, when we have flu, our first instinct is to go to bed: our body is trying to sleep itself well.
Deci, fără să iau informația la modul prăpăstios, intuiesc că ar fi cazul să-mi revizuiesc puțin programul și modul în care privesc orele de somn. Mi se pare atât de dificil, însă, să ajungi la acea rutină perfectă, în care ora de somn și cea de trezire să fie aceeași – zi de zi -, mai ales în era în care trăim. În care se întâmplă foarte multe, prea multe, în care trebuie să ții pasul în mod constant și să fii în permanență conectat.
De curiozitate: câți dintre voi chiar dorm cele 8 ore recomandate, pe noapte?