Nu sunt o specialistă a relaţiilor. Şi nici nu am pretenţia că aş putea deveni vreodată. Nu prea m-am ghidat după reguli şi sfaturi glossy, atunci când am pornit în căutarea persoanei dragi. Şi mi se pare că nici nu este cazul să iei în considerarea şabloanele care ţi se servesc pe toate canalele media. Fiecare om este diferit, are nevoi diferite şi caută anumite lucruri la persoana iubită. Ce m-a făcut pe mine să abordez acest subiect? Speţa delicată a spaţiului personal. Şi voi vorbi acum strict din experinţa acumulată de mine şi povestită de alţii de prin jurul meu.
Din punctul meu de vedere, relaţia este ca o plantă. Are nevoie de îngrijire, de apă, de soare, dar şi de spaţiu. Spaţiu pentru a creşte, pentru a se dezvolta şi pentru a-şi extinde rădăcinile. O plantă sănătoasă are nevoie de aer.
Cam aşa mi se pare că se întâmplă şi într-o relaţie de dragoste. Libertatea personală este vitală pentru dezvoltarea armonioasă a relaţiei, dar şi a fiecărui individ în parte. Nu-l poţi ţine pe celălalt în hăţuri lângă tine, nu-i poţi tăia orice iniţiativă de „ieşire cu fetele/băieţii” şi nu-i poţi interzice să-şi mai practice hobby-urile. Sigur, poţi face asta. Şantajul emoţional funcţionează de fiecare dată. Dar nu mi se pare că este indicat.
La un moment dat, această atitudine s-ar putea să ucidă toate lucrurile frumoase care s-au născut între voi. În plus, de ce să nu-i laşi posibilitatea de a-ţi simţi lipsa? De ce să nu-i oferi posibilitatea de a se gândi la tine cu dor? Lucrurile făcute separat vă pot oferi inspiraţie şi elan pentru lucrurile făcute împreună (şi culmea, nu, nu mă refer la prostii 
). Corect?