Ora 22.30, în cursul săptămânii. Mergeam pe bulevardul Aviatorilor, pe breteluța dintre ieșirea de la metrou Victoriei și Aleea Alexandru. Era destul de beznă așa, dar mai aveam vreo 200 metri până să ajungem la mașina parcată. Când aud din spate, total neașteptat:
”- Bună seara. Îmi dați și mie un leu?”
Tresar și mă întorc spre Andrei, spunând mai mult în șoaptă:
”- Aoleu, ce m-am speriat…”
La care vocea necunoscută îmi răspunde:
”- V-am speriat? Nu voiam să vă sperii… îmi cer scuze.”
Nu am timp să reacționez în vreun fel, pentru că între timp, din față, intră o ambulanță pe străduță, cu oarecare viteză. Vocea necunoscută continuă:
”- Aveți grijă. Treceți repede în dreapta.”
Facem cum ne spune, trece ambulanța, trece și el. Mă uit după el: un tânăr care lasă o dâră de miros puternic în urmă, foarte sărăcăcios îmbrăcat, cu un lanț metalic, foarte gros atârnat de pantalon, cu un chiștoc de țigară între degete. Genul de om de care te-ai feri instinctiv dacă l-ai vedea pe stradă.
Vreo jumătate de oră după această întâmplare am tot stat să mă gândesc la lucruri. M-a bucurat, într-un fel foarte ciudat, această mică interacțiune. Și mi-a dat speranța că mai există speranță și că au rămas în țară și oameni cu bun simț și cu spirit civic. Chiar în locuri la care te-ai aștepta cel mai puțin.