De când a început 2013 trăiesc aub asediul interminabil al deadline-urilor personale. Ca niciodată, la acest început de an am pus totul pe hârtie, organizat şi entuziast. Am fost dezamăgită când am ratat primul termen-limită şi am reevaluat situaţia. Cumva sunt impacientată că nu voi avea timp să termin totul, să fac totul. Trăiesc cu senzaţia că 2013 va avea prea puţine zile, ore, minute, secunde pentru tot ce mi-am propus şi asta mă nelinişteşte puţin.
De pe To Do-ul meu minuţios aş aminti doar câteva lucruri:
– să citesc în mod constant. Am atâtea cărţi începute, pe care aş vrea să le redeschid. Atâtea personaje de descoperit, atâtea poveşti de aflat.
– să călătoresc cât mai mult. Să văd tot ce nu am apucat până acum, să văd tot ce mi-am dorit dintotdeauna. Până la “tot”, am plănuit o scurtă fugă la Bruxelles în martie.
– să dublez un film de animaţie. Bizar, nu? Dar da. Îmi doresc foarte mult să fac asta. Este o pasiune recent descoperită, care mă bântuie fără-ncetare.
– să sun mai des. Oameni de care mi-e drag, dar pe care îi văd tot mai rar în ultimul timp.
– să trag cu arcul. Anul trecut m-am tot chinuit să-mi împlinesc nebunia asta şi, până să mă dezmeticesc, era deja decembrie. Poate în 2013 voi fi mai eficientă. 🙂
– să reuşesc să ajung măcar la patru dintre concertele programate anul acesta.
Şi mă opresc aici deocamdată. Voi ce aşteptări v-aţi setat pentru 2013?