Cu siguranţă cea mai dificilă parte dintr-o vacanţă este terminarea ei. Gândul că va veni acest moment te mai bântuie din când în când, între o plajă şi o bere, dar îţi permiţi să-l alungi repede şi să-l dai uitării. „Lasă că mai e timp…mai am 4 zile doar pentru mine. Să fim serioşi.” Şi sorbi cu nesaţ din gustul relaxării, al lipsei de grabă, de program şi de treabă. Inspiri odihnă cu toţi porii, să-ţi ajungă încă 6 luni de acum înainte, cel puţin. Dar, în mod curios, în seara de dinaintea începerii serviciului ajungi să te gândeşti că poate nu a fost suficient. Ceva nu a mers bine. Încă mai vrei odihnă, încă mai vrei leneveală, plimbări şi pierderea timpului pe internet. Te apucă emoţiile şi e posibil să ai şi un atac de panică. Nu-i nimic, continuă să inspiri adânc. Mai ai câteva ore numai pentru tine. Şi începi să te pregăteşti ca un şcolar emoţionat: cu ce te îmbraci mâine, ce trebuie să-ţi iei în geantă, poţi să-ţi iei pantofi cu toc? Ce drumuri ai mâine de făcut?
Şi iată, inevitabil a sosit şi dimineaţa mult alungată. Te-ai întors la rutina zilnică şi la biroul atât de familiar, la colegii încărcaţi de poveşti şi la taskurile în pending, aflate în Inbox. Constaţi cu surprindere că lucrurile nu s-au schimbat, aşa cum te aşteptai. Metroul opreşte în aceeaşi staţie, tot 7 minute faci pe jos până la intersecţie şi tot la etajul 4 trebuie să urci. Îţi pui o cană de cafea fierbinte şi deschizi Facebook-ul. Mai tragi de timp 5 minute, cât îi povesteşti unei colege ce ţi s-a întâmplat într-un magazin din Bucureşti. Mai pierzi maxim 5 minute, cât îţi spune un coleg cum a ajuns el la mare din greşeală. Şi îţi mai ia fix 2 minute până te hotărăşti ce vei mânca la prânz. Şi-apoi te apuci uşor de muncă, de nici nu ştii ce te-a lovit. Te cuprinde şi te învăluie, îţi intri în ritm, de parcă nici nu ai fi plecat vreodată. Îţi mai rămâne doar undeva, în ceaţă, amintirea ofertelor găsite pentru vacanţa de vară. Dar mai e mult până atunci.