Sunt foarte puține vise pe care mai reușesc să mi le amintesc cu lux de amănunte când mă trezesc, în general sunt cele care m-au marcat foarte tare. Astăzi mi-am făcut curaj să le scriu pe blog și nu pot decât să sper că e mai degrabă bine decât rău. Am ales trei, cu un laitmotiv similar.
***
Făceam parte dintr-o ligă de mutanți sub acoperire. Mă îndrăgostisem de un om normal și ne pregăteam să ne căsătorim. Tot visul m-am chinuit cu organizarea nunții, pentru că misiunile speciale nu-mi lăsau timp să pregătesc totul așa cum îmi doream. Dispăream noaptea de acasă, mă luptam cu feline mutante, nebunie. Plus că mi-era foarte frică să nu rămân cu zgârieturi și vânătăi pe față din lupte, să dau de bănuit. Nu reușesc să-mi amintesc mutația mea, știu doar că puteam să zbor.
Venise ziua fericită, erau toate rudele mele prezente, era totul minunat. Și-mi amintesc că ajunsesem în biserică, preoții se pregăteau să înceapă slujba. Fix în momentul acela, nașul meu – Regele Sturion (please, don’t ask), comandantul ligii de mutanți – mi-a făcut semn că e momentul să plecăm. Eram chemați de urgență într-o misiune importantă. Și au urmat cele mai chinuitoare secunde din viața mea: rămân la nuntă și las lumea să se prăbușească? Sau îi distrug viața omului de lângă mine, și tuturor celor dragi, arătându-le că sunt mutant? În timp ce eu mă chinuiam să iau o decizie, Regele Sturion și-a dat costumul jos, și-a scos aripile de dragon la vedere și m-a tras de mână să mergem. Am zburat prin biserică, pe deasupra tuturor.
M-am trezit plângând, cu imaginea rudelor mele pietrificate și îngrozite de scena respectivă. Își dăduseră seama că sunt mutant.
***
Eram la petrecerea unui bun prieten din gașca noastră. Se ținea într-o sală mare, de tip hangar, care avea un geam uriaș, cât tot peretele. Pe geam vedeam câmpul plin de flori și verdeață, răsăritul, căprioare jucându-se. Noi eram înăuntru și petreceam. Toți prietenii noștri erau strânși laolaltă, râdeam, glumeam, ne simțeam excelent.
La un moment dat, eu am întors capul spre geam și am văzut că un avion uriaș se apropie de hangar. Inițial, am crezut că aterizează pe câmp. Dar apoi mi-am dat seama că are viteză foarte mare și că va intra în noi. Impactul era iminent. Mă uitam cu groază și începusem să mă concentrez foarte tare, să-l rețin din drum. Undeva, în mintea mea, știam că dacă mă concentrez suficient de mult, voi avea forța de a-l ajuta să frâneze. Mă roșisem toată, mi se umflaseră venele pe față, oamenii din jur nu înțelegeau nimic din ce se întâmplă. Îmi mai amintesc doar că botul avionului a pătruns prin peretele din sticlă, impactul a făcut un zgomot asurzitor, zeci de cioburi s-au împrăștiat prin aer. Iar avionul a reușit să frâneze exact înainte de a intra în noi. S-a oprit în fața sărbătoritului, la câțiva centimetri.
***
Săptămâna asta, însă, am avut cel mai tare vis de departe. Am fost Spiderman. Eram foarte fericită că nu știe nimeni că Spiderman este femeie și, deci, am acoperirea perfectă. M-am cățărat pe toate clădirile din București și vedeam orașul de deasupra. Cel mai intens moment a fost când a trebuit să mă arunc de pe Intercontinental. Eram deasupra orașului, practic, vedeam toate mașinile cum circulă cu viteză pe Nicolae Bălcescu și înlemnisem. O voce îmi spunea că trebuie să fac asta, altfel mi se ia titlul de Spiderman, că nu sunt destul de curajoasă. Și am sărit. Și cel mai tare este că am aterizat pe blocul de vizavi – deci am reușit să traversez bulevardul dintr-o singură săritură. Îmi amintesc doar momentul impactului cu solul, că mi-au trosnit genunchii și mă dureau destul de tare. Când m-am trezit, chiar mă dureau genunchii, că dormeam într-o poziție destul de contorsionată și nefirească.
***
Cam asta ar fi pentru astăzi. O să mă întorc pe acest topic, că mai am un laitmotiv recurent în visele mele: extratereștrii. :))