Nu știu dacă e trăsătură de zodie sau pur și simplu unii oameni sunt mai nebuni ca alții, dar eu sunt cam deprimată de ziua de naștere. Căutam pe blog, în istoric, și văd că nu am scăpat vreo ocazie, în care să nu menționez asta. Anul ăsta mă apucase din nou – am avut un weekend de ariceală maximă, deși începuseră deja să sosească urările și cadourile. M-am tot gândit de unde provine treaba asta (enervantă deja) și nu am găsit un răspuns precis. Ceea ce am găsit, însă, adânc înfipte în memorie, au fost câteva momente cheie care s-au petrecut de ziua mea și pe care mi-aș dori să nu le trec cu vederea așa ușor. Ca să mai atenueze din starea de letargie și să-mi trezească din nou zâmbetul pe buze.
Așadar, dacă mă gândesc la aniversările mele, îmi vin în minte următoarele:
– primul picnic nocturn cu prietenii, cu chitara, la lumina farurilor;
– primul cadou pierdut pe fundul lacului Comana;
– prima bicicletă de adult, care m-a așteptat, plină de baloane, la intrarea în scara blocului;
– prima petrecere, organizată la țară, la bunici, cu suc de kiwi de la dozator și fursecuri cu stafide;
– majoratul – cu zeci de oameni dansând prin casă ore-n șir, până a sărit tot chitul de la gresie (true story);
– primul meu ceas – un Police pătrat, cumpărat de tata;
– primul treasure hunt organizat doar pentru mine (țin minte că m-am speriat îngrozitor inițial, am crezut că cineva mă urmărește 🙂 );
– prima lecție de călărie;
– prima cursă de kart-uri;
– primul concert Leonard Cohen (fix pe 4 septembrie);
– primul concert Roger Waters;
– prima dată când mi-a zis frati-miu ”La mulți ani”;
– prima cină în doi, la unul dintre cele mai scumpe restaurante din oraș (venituri de studenți, ne tremura mâna pe notă 🙂 ).
Citind cu luciditate cele de mai sus, îmi dau seama bine că mereu am avut noroc. Că mereu am fost înconjurată de oameni de excepție. Că mereu am avut parte de experiențe interesante. Și că e cazul să mă scutur de prostii și să pornesc demnă și veselă spre 30, ca și când ar fi 20.