Așa ar suna, probabil, sintetizat, anunțul unui tânăr din ziua de azi, care nu a luat contact cu piața muncii din România încă. În ultimele luni am avut discuții cu foarte multe persoane din tânăra generație (unii dintre ei îmi sunt prieteni foarte buni) – oameni care vor părăsi băncile facultății în maxim 2 ani și vor începe să-și caute de lucru în domeniul în care s-au pregătit. Unii m-au uimit prin determinare – cât de ambițioși sunt, cât de multe lucruri doresc să facă în același timp, cât de mult vor să învețe în plus. Dar am fost și șocată să constat, la parte dintre ei, următoarele:
(1) Nu sunt ancorați în realitatea pieței din România. Fără să generalizez, cei mai mulți nu-și dau seama că un salariu de 1000 eur pentru o poziție de junior, de exemplu, nu este ceva sustenabil. Cel puțin nu în România, nu în acest moment și nu în orice domeniu. Se întâmplă să citească diverse articole, cu topurile salariilor din România, și înțeleg din asta că pe-acolo se situează și ei. Ceea ce nu este tocmai adevărat. Din păcate. Problema majoră o să apară în momentul în care vor merge la un interviu și își vor prezenta așteptările salariale și nu vor înțelege de ce au fost refuzați. Iar facultatea nu-i pregătește deloc în acest sens – să le ofere un simț al realității din teren.
(2) Nu mai sunt dispuși să-și asume responsabilități. Unii au ajuns să privească job-ul ca un loc în care mergi să te simți bine, să te distrezi cu colegii, să fie totul fun. Ceea ce este corect, într-o anumită măsură. Numai că un job nu este doar despre asta. Este și despre a-ți asuma responsabilități, despre a face lucrurile cu simț de răspundere, despre puterea de a lucra în echipă și de a-i ajuta pe cei din jur, despre implicare, despre dorința de a învăța, de a crește, de a te dezvolta. Reportajele TV despre mesele de ping-pong de la birou, pauzele de joacă și toate cele au pervertit oarecum imaginea tinerilor asupra locului de muncă. Pentru că omit să arate și ce se întâmplă în afara acestor momente de fun și cum se derulează lucrurile de fapt, în practică.
(3) Nu mai au răbdare. M-a uimit o discuție cu un tânăr, care visa ca, până la 26 de ani, să fie manager deja, să primească mașină de la firmă și să ajungă la un salariu confortabil, care să-i permită creditarea pentru casă. Numai că la întrebarea mea ”Și ce faci în acest sens?” nu a știut să-mi răspundă. I se părea suficient că a învățat. Ori anual ies de pe băncile facultății sute de mii de tineri, care au același vis. Și atunci e necesar să te diferențiezi cumva și să lupți cu ce arme ai pentru a-ți atinge scopul. Diploma nu mai este de mult un diferențiator pe piața muncii.
(4) E tot mai greu să-i fidelizezi. Visul lor este să zboare din job în job, să stea 4-6 luni într-o companie, să ia de acolo ce-i de luat și apoi să plece mai departe. Asta este și bine și rău deopotrivă. Bine, dacă într-adevăr iau de la locul de muncă respectiv tot ce-i de luat, în materie de cunoștințe și expertiză – deși mi-e greu să cred că poți face asta în 6 luni. Dar să zicem că măcar reușesc să acumuleze experiență vastă în domeniu, să aibă mai multe perspective asupra anumitor situații. Rău, pentru că destabilizează permanent echipele prin care trec. Să formezi un om nou în echipă înseamnă o investiție uriașă de timp și know-how din partea celorlalți angajați – o investiție de care, probabil, nu sunt conștienți până la capăt.
Din punctul meu de vedere, există câteva lucruri care ar ajuta în situațiile de mai sus:
- o implicare a profesioniștilor în sistemul de învățământ. Oamenii care lucrează deja în domeniul pentru care studentul se pregătește au o altă perspectivă asupra lucrurilor și pot veni cu exemple concrete, din teren. Este mai dificil să-i implici, este adevărat, dar nu imposibil. Până la urmă poate fi o situație benefică de ambele părți ale baricadei.
- internship-urile. Discutam despre asta și într-un articol dedicat – reprezintă o soluție bună, pentru a vedea, ca student, ce se întâmplă cu adevărat într-o companie și dacă ți se potrivește sau nu domeniul respectiv.
- programele de pregătire ale companiilor pentru tinerii absolvenți. Sunt tot mai multe companii private care derulează programe ample de trainee, pentru a-i pregăti pe studenți pentru partea practică a job-ului respectiv. Am găsit și un articol despre asta aici: http://bit.ly/2g0SCGH.
2 comments
[…] că mi-am dat seama câţi mai sunt ca el. Vorbim de studenţi şi tineri absolvenţi care cer 1000 de euro pe lună ca prim salariu, pentru că au auzit că se câştigă mult în publicitate. Şi mi-am adus aminte cât a fost […]
[…] ce am scris articolul ăsta, am tot discutat cu mai mulți oameni care-mi povesteau că trec prin experiențe similare și […]