Printre declarațiile ilare și stângăciile făcute de Premierul României, pe care le tot auzim prin mass media, mai scapă “detalii” care de multe ori trec neobservate. Printre ele se află și Programul gROwth „Contul Individual de Economii Junior”. Văd că acest proiect face parte din Programul de guvernare al PSD, care mai cuprinde de altfel și alte măsuri asemănătoare (vezi ideea cu Investește în tine).
În fine, la o căutare mai amănunțită am descoperit că Programul gROwth „Contul Individual de Economii Junior” se află deja în procedura de avizare. Un proiect de Ordonanță de Urgență privind implementarea acestuia este în lucru și, dacă e să judecăm după ultima rectificare bugetară, probabil că va intra în vigoare până la sfârșitul lui 2018.
Ce trebuie să știi despre Programul gROwth „Contul Individual de Economii Junior”?
- contul se deschide automat pe numele copilului, de către Trezoreria Statului;
Așadar, părinții sau reprezentantul legal al minorului nu trebuie să depună acte pe la autoritățile statului pentru a face demersurile de deschidere a contului. Apoi, toate detaliile privind depozitul se vor găsi pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.
- titularul unic al contului va fi copilul, care va trebui să îndeplinească următoarele condiții pentru a fi eligibil: să fie cetățean român și să nu fi împlinit 18 ani;
- minorii vor beneficia de o primă dată de stat de 600 lei/an până la împlinirea vârstei de 18 ani, dacă în anul respectiv au fost depuși în cont cel puțin 1.200 lei;
Asta înseamnă că dacă reprezentantul legal al copilului sau părinții nu depun cel puțin 1.200 lei/an în acest cont, bonusul statului în valoare de 600 lei nu se va acorda pentru respectivul an. De asemenea, există și un plafon maxim de depunere în cont, stabilit la 100.000 euro/an. Este bine de știut și că prima de stat de 600 lei/an este fixă, indiferent dacă se depune o sumă mai mare de 1.200 lei. Atenție, acest bonus se va achita de fapt la scadența contului, cumulat pentru anii în care s-au efectuat depunerile minime.
- sumele se pot depune în acest cont de către persoanele interesate prin virament bancar, mandat poștal sau în numerar la Trezoreria Statului;
- sumele din acest cont nu vor putea fi executate silit, nu vor putea fi cesionate sau gajate;
- dobânda va fi de 3% pe an, aplicată la soldul contului.
Atenție însă, pentru că această dobândă se aplică doar sumelor de bani depuse de persoane în cont, nu și primei statului de 600 lei/an. De asemenea, dobânda va fi achitată în termen de 15 zile de la data scadenței contului.
- sumele din cont vor putea fi retrase (scadența) la împlinirea vârstei de 18 ani a titularului sau în cazuri excepționale, cum ar fi: pentru acoperirea cheltuielilor de sănătate pentru tratarea minorului în caz de boală cu risc crescut de deces ori în caz de deces al titularului.
Ce ar obține un copil dacă ar fi înscris în Programul gROwth „Contul Individual de Economii Junior” de la naștere și până când ar împlini 18 ani? De dragul simplificării, considerăm că părinții sunt consecvenți și depun în fiecare an suma minimă (1.200 lei), astfel încât să obțină inclusiv prima acordată de stat și dobânda aferentă de 3%. Ne rezultă astfel o sumă aproximativă de 38.500 lei pe care copilul o va încasa la majorat. Așadar, cel puțin 8.000 de euro pe care îi poate folosi apoi să-și achite studiile universitare, pentru un avans de credit imobiliar sau orice altceva.
Chiar dacă Programul gROwth „Contul Individual de Economii Junior” este pe hârtie o idee bună, nu înseamnă că nu are câteva chichițe. Observ că statul are nevoie de resurse financiare pentru următoarea perioadă, așa că se „împrumută” de la părinți, dându-le acestora speranța că peste câțiva ani copiii lor vor fi recompensați. Oricum, fiind încă la stadiul de proiect, acest program trebuie să intre mai întâi în vigoare împreună cu normele de aplicare pentru a vedea o imagine mai clară asupra lucrurilor.
Crezi că Programul gROwth „Contul Individual de Economii Junior” este o idee bună având în vedere contextul actual?
Tweet