Dimineața, în drum spre birou, poți găsi multe motive de descrețit fruntea și ridicat colțurile buzelor. Cu condiția să te uiți cu atenție în jur.
O scenă simpatică mi-a înseninat mie ziua și m-am gândit să o împărtășesc și cu voi. Cum stăteam pe bancheta din spate a taxiului, cu un ochi pe ceas și cu altul pe mailuri, numai dintr-o dată îmi ridic privirea. Cu intenția să văd, desigur, ce se întâmplă de nu înaintăm nici măcar c-un pas. Și, pe bordura înaltă de la Intercontinental, o copilă în roz, cu două codițe zglobii sărea fericită de pe un picior pe altul. Până la capăt, înapoi și tot așa. ”Ce frumos”, îmi spun. Dar nimic neobișnuit până acum. Oamenii treceau pe lângă și o ignorau cu brio, în detrimentul job-urilor care le frământau creierii. Nu mică mi-a fost uimirea să văd un domn bine, pe la vreo 40 de ani, îmbrăcat în costum, cu cravată și cu diplomat în mână, care începe să-i imite mișcările. Cu bucuria unui copil de 3 ani, care a redescoperit o jucărie de mult uitată.
După câteva secunde de dezmăț, domnul își aranjează costumul, își ia mina serioasă, dă noroc cu un alt corporatist și se afundă amândoi în mirosul de cafea proaspătă de la Braseria Corso. Când scena s-a încheiat, mi-am dat seama instant că, fără să vreau, zâmbeam ca o ciudată, în gol. 🙂
Pe voi ce v-a făcut să zâmbiți astăzi?