Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Author

Dibette

    Familie

    Cum e în concediu de sarcină, pentru mine.

    Am intrat în concediu de sarcină sau prenatal sau cum se numește oficial în legislație, că niciodată n-am știut cu adevărat. Cert este că am rămas acasă, să reduc din efort și să mă pregătesc psihic pentru toate lucrurile bune care vor urma. 🙂

    Ei bine, până am reușit să scriu acest articol, am avut timp să trec deja prin mai multe etape ale acestui concediu, care până acum, în mod absolut bizar, a reprezentat partea cea mai dificilă a sarcinii. N-aș fi crezut (naivă fiind), dar vine la pachet cu o serie de schimbări pe care, se vede treaba, nu am fost pregătită să le îmbrățișez din prima.

    (1) Starea depresivă. Așa am resimțit prima săptămână de concediu prenatal. După mai bine de 8 ani de muncă în agenție și probabil undeva la 12 ani de ritm alert, susținut, cu proiecte, cu întâlniri, cu telefoane, cu agitație, cu zumzet în jurul meu, cu mulți oameni, cu stres, cu râsete, cu prânzuri luate împreună cu colegii, cu ieșiri după birou și cu o multitudine de alte lucruri, m-am trezit acasă. Acasă în mijlocul zilei, când toată lumea lucrează. Și e liniște. Sigur, suntem în epoca Netflix și HBO Go și social media și tot felul. Dar asta duminica mai ales. Lunea la 14.00 ți-e mai greu să crezi. Și apoi și marțea și tot așa. Deci prima săptămână mi-a fost cu adevărat grea și m-am tot zbătut între dorința de a mai face lucruri și cea de a sta potolită.

    (2) Starea de larvă. După ce a trecut starea depresivă, am înțeles că este cursul firesc al lucrurilor, că e bine să mă odihnesc pentru bebe, dar și pentru mine, și am căzut în ceea ce mi-a fost clar că este o stare de larvă. Târându-mă din pat pe canapea și apoi înapoi toată ziua, minus ora zilnică de mers pe jos, care este obligatorie, ca să mă mențin în formă. Zile în care apucam, în mod bizar, să fac mai puține lucruri în casă decât atunci când lucram la foc aprins. Astea au fost câteva doar, că m-au apucat mustrările de conștiință că pierd timpul inutil, ceea ce ne duce la următoarea etapă.

    (3) Starea de priză. Nu mai sunt eu în stare să mă mișc ca-n tinerețile de acum 8 luni și obosesc rapid și mi-e greu să respir, dar nici în pat nu-mi mai vine (și nici nu prea pot, ca să fiu sinceră) să stau. Așa că mi-am tot găsit lucruri de făcut și explorat – de la spa la piese de teatru, de la cărți interesante la scris de articole (că se pusese praful aici), de la gătit la research-uri pe diverse subiecte, de la cursuri de pregătire a nașterii până la videos pe Youtube și tot așa. Cătinel, dar susținut.

    Mi-aș dori să rămân în zona asta până la momentul de glorie, dar vedem cum evoluează lucrurile. Că întortocheate sunt căile acestui concediu de sarcină.

    Sursa foto.

    Cum e în concediu de sarcină, pentru mine. was last modified: September 28th, 2018 by Dibette
    28.09.2018 0 comment
    5 Facebook Twitter Google + Pinterest
  • Recomandări

    De unde luăm haine pentru gravide?

    26.09.2018

    În sarcină, una dintre problemele (minore, e drept 🙂 ) cu care te confrunți este necesitatea de a-ți schimba garderoba, astfel încât să te poți adapta ușor la schimbările prin…

  • Trips & Tricks

    Bratislava, orașul care nu m-a impresionat.

    25.09.2018

    Am tot rămas restantă cu povești din road trip-ul de anul ăsta și este cazul să recuperez. 🙂 Astăzi, despre Bratislava. Poate pentru că a avut nenorocul să urmeze la…

  • Puțul gândirii

    Întâmplări din piața Obor.

    24.09.2018

    Mergem la piața Obor aproape în fiecare weekend, foarte rare sunt excepțiile. Este foarte aproape de noi și, în plus, găsești aici cam tot ce-ți visează stomacul, dacă ai puțină…

  • Recomandări

    Bun de export. Sau ce mai caut eu aici?

    15.09.2018

    Am fost aseară să văd piesa ”Bun de export”, după un text de Alex Tocilescu, la Point. O piesă autobiografică, foarte autentică, despre ce înseamnă să pleci peste hotare, dar…

  • Puțul gândirii

    Gânduri înainte de 30.

    03.09.2018

    Ca în fiecare an, îmi pregăteam wishlist-ul pentru ziua mea, pentru că îmi plac mult cadourile practice și nu suport banii irosiți. Și mă gândeam, oarecum mâhnită, că anul ăsta…

  • Puțul gândirii

    Relația mea cu cardul contactless.

    20.08.2018

    ”75 lei, vă rog. Cash sau card?” ”Plătesc cu cardul.” și-l scot din portofel. ”Apropiați-l aici, vă rog.” ”Mmmm…nu am contactless-ul activat. Mai bine…” ”A. Păi are semnul pe el.”…

  • Puțul gândirii

    Povești pe care nu vrei să le auzi în sarcină.

    17.08.2018

    Cel mai mult îmi place când oamenii simt nevoia să-ți împărtășească din senin și neîntrebați câte o poveste negativă, menită să te ”ajute” în sarcină.  De obicei sunt chestiuni pe…

  • Trips & Tricks

    Zona Salzkammergut din Austria merită vizitată.

    15.08.2018

    Dacă ar fi să aleg un singur loc din road trip-ul din Austria de anul ăsta, unde mi-a plăcut cel mai mult, atunci aș spune cu siguranță zona Salzkammergut, care…

  • Trips & Tricks

    Road trip Austria: Viena.

    06.08.2018

    Viena este un oraș absolut impresionant din perspectiva arhitecturii și a istoriei. M-a fascinat, pur și simplu, și cred că am făcut zeci de fotografii doar clădirilor random pe lângă…

  • 1
  • …
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • …
  • 24

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT