Am intrat în concediu de sarcină sau prenatal sau cum se numește oficial în legislație, că niciodată n-am știut cu adevărat. Cert este că am rămas acasă, să reduc din efort și să mă pregătesc psihic pentru toate lucrurile bune care vor urma. 🙂
Ei bine, până am reușit să scriu acest articol, am avut timp să trec deja prin mai multe etape ale acestui concediu, care până acum, în mod absolut bizar, a reprezentat partea cea mai dificilă a sarcinii. N-aș fi crezut (naivă fiind), dar vine la pachet cu o serie de schimbări pe care, se vede treaba, nu am fost pregătită să le îmbrățișez din prima.
(1) Starea depresivă. Așa am resimțit prima săptămână de concediu prenatal. După mai bine de 8 ani de muncă în agenție și probabil undeva la 12 ani de ritm alert, susținut, cu proiecte, cu întâlniri, cu telefoane, cu agitație, cu zumzet în jurul meu, cu mulți oameni, cu stres, cu râsete, cu prânzuri luate împreună cu colegii, cu ieșiri după birou și cu o multitudine de alte lucruri, m-am trezit acasă. Acasă în mijlocul zilei, când toată lumea lucrează. Și e liniște. Sigur, suntem în epoca Netflix și HBO Go și social media și tot felul. Dar asta duminica mai ales. Lunea la 14.00 ți-e mai greu să crezi. Și apoi și marțea și tot așa. Deci prima săptămână mi-a fost cu adevărat grea și m-am tot zbătut între dorința de a mai face lucruri și cea de a sta potolită.
(2) Starea de larvă. După ce a trecut starea depresivă, am înțeles că este cursul firesc al lucrurilor, că e bine să mă odihnesc pentru bebe, dar și pentru mine, și am căzut în ceea ce mi-a fost clar că este o stare de larvă. Târându-mă din pat pe canapea și apoi înapoi toată ziua, minus ora zilnică de mers pe jos, care este obligatorie, ca să mă mențin în formă. Zile în care apucam, în mod bizar, să fac mai puține lucruri în casă decât atunci când lucram la foc aprins. Astea au fost câteva doar, că m-au apucat mustrările de conștiință că pierd timpul inutil, ceea ce ne duce la următoarea etapă.
(3) Starea de priză. Nu mai sunt eu în stare să mă mișc ca-n tinerețile de acum 8 luni și obosesc rapid și mi-e greu să respir, dar nici în pat nu-mi mai vine (și nici nu prea pot, ca să fiu sinceră) să stau. Așa că mi-am tot găsit lucruri de făcut și explorat – de la spa la piese de teatru, de la cărți interesante la scris de articole (că se pusese praful aici), de la gătit la research-uri pe diverse subiecte, de la cursuri de pregătire a nașterii până la videos pe Youtube și tot așa. Cătinel, dar susținut.
Mi-aș dori să rămân în zona asta până la momentul de glorie, dar vedem cum evoluează lucrurile. Că întortocheate sunt căile acestui concediu de sarcină.