Când te afli la o reuniune extinsă, este destul de dificil să controlezi ce se întâmplă cu bacşişul. Fiecare lasă cât vrea/poate şi niciodată nu vei şti de unde survine lipsa de 2% din procentul consacrat de 10%. Am auzit de curând o poveste similară, urmată de un dialog deloc prietenos:
Chelnerul (întinzându-le bacşişul lăsat în notă): „La noi, serviciile reprezintă 10% din notă. Dacă este ceva ce nu v-a plăcut, vă rugăm să ne spuneţi.”
Ei: „Serviciile au fost excelente. Până acum.” Şi au luat banii şi au plecat.
Pornind de la această mică întâmplare, am ajuns să mă întreb cum s-a născut toată povestea cu bacşişul lăsat la restaurant/bar/club etc. Înţeleg…sunt locuri unde scrie negru pe alb că trebuie să te achiţi şi de plata serviciilor (10-12%). Dacă decizi să intri şi să rămâi, înseamnă că îţi asumi automat şi acest cost suplimentar. Dar unde nu scrie, de ce ne simţim responsabili să o facem? Mai mult, dacă nu este specificat nicăieri procentul „regulamentar”, de ce îşi permit chelnerii să te „tragă de urechi” şi să-ţi reproşeze subtil că ce ai evaluat tu nu este destul?
Cumva (şi ştiu că aici mulţi mă vor blama), eu nu sunt de acord cu bacşişul lăsat în locurile în care nu se specifică nimic despre plata serviciilor. De ce?
1. Sunt convinsă că serviciile sunt incluse deja în adaosul comercial al localului.
2. Mă enervează cumplit situaţia de la sfârşit, când se aduce nota. Întotdeauna există o mână-largă, care reproşează unuia cu arici în buzunar că ce a lăsat nu este destul. Şi începe o dispută fără sfârşit, pe care nu prea ai cum să o stingi.
3. Cei mai mulţi chelneri se achită doar de serviciile de bază: adus meniu, luat comanda, adus comanda, debarasat, adus nota. Mulţi nu ştiu să-ţi recomande, să-ţi explice, să te ajute. (se întâmplă chiar şi la restaurantele bârfite din buricul Bucureştiului).
La cele mai sus, aş mai adăuga ceva: dacă laşi bacşiş la restaurant, de ce nu procedezi la fel şi la supermarket? Doamna de la casă prestează şi ea un serviciu. Sau într-un magazin de haine? Dacă laşi la frizer, de ce nu şi într-un magazin de electronice, când îţi iei un televizor şi băiatul de acolo te consiliază? Sau când îţi faci abonament la metrou? Şi exemplele pot continua…
P.S.: Nu mai vorbesc de faptul că în România este un adevărat tabu să laşi monede. Indiferent cât de multe.
Tweet
5 comments
Tocmai m-am intors de la nordici. Obisnuita cu obiceiurile de aici aveam tot timpul tendinta sa las pe masa bacsis si apoi sa ma lupt cu Juha sa ii iau inapoi pentru ca “la ei nu se face asa ceva”. “Angajatorul trebuie sa-si plateasca indeajuns salaritii cat sa nu fie nevoie de bacsis.
In aeroport la Munchen insa, la toate restaurantele si tarabele cu mancare era o cutiepe care scria tips. Ba chiar la un restaurant asiatic domnisoara care era la casa i-a spus clientului intinzandu-i restul: “and now, i keep half for me and you get half for you”, “glumita” pe care clientul nu a gustat-o deloc.
Asta am observat si eu, prin excursiile mele de pana acum. Sunt orase/tari, unde iti aduc nota de plata finala (consumatie+plata serviciilor) si stii o treaba. Si sunt locuri in care iti aduc restul pana la ultimul banut. Ba mai mult, insista sa-i iei.
La noi, insa, s-a impamantenit cumva acest obicei si deja oamenii nici nu-si mai pun intrebari. A lasa bacsis la restaurant este un reflex aproape, desi nicaieri nu se specifica asta. In alte domenii, insa, nu suntem la fel de deschisi in a da bacsis si nu inteleg de ce. 🙂
Eu lasam cateodata fetelor pe care le plimbam de colo colo pana imi gaseam eu o pereche de pantofi care sa imi placa. Si daca erau amabile. Ca cele mai multe isi cam urasc jobul si in consecinta nu prea le face placere sa le “plimbi”.
Extrema aceasta in care am ajuns noi se datoreaza faptului ca suntem tentati sa dam bacsis nu ca ar merita cel care primeste atentia ci mai de graba pentru ca ne este teama sa nu fim tratati mai rau pe viitor daca mai revenim in acelasi loc. De cate ori nu am auzit expresia “lasa mai mult ca mai venim pe aici” sau reversul ei “nu lasa nimic ca oricum nu mai calcam pe aici”…
Tehnic, conform dex, bacsisul se da in ideea in care vrei sa castigi bunavointa sau protectia cuiva. Acuma, daca stai sa o iei ad litteram, in calitate de client (in orice situatie) ar trebui ca bunavointa si protectia sa fie incluse in serviciul respectiv, ca doar de asta esti client si oricum platesti pentru ceea ce ti se ofera. In concluzie, lasam bacsis pentru a ne proteja intr-un fel “relatia” cu respectivul om care ne ofera serviciul in ideea in care credem ca o sa mai trecem pragul acelui loc.
Pai cum a ramas cu vorba “clientul nostru stapanul nostru”? Bunavointa nu ar trebui sa vina doar pentru ca i-am calcat pragul? Aveam 1000 de optiuni dintre care as fi putut alege. Dar nu, eu am venit in ACEL restaurant si am decis sa-mi las ACOLO salariul. Si atunci: tot eu trebuie sa-i castig bunavointa? Nu ei ar trebui sa o castige pe a mea, sa ma intorc si cu salariul de luna viitoare? 🙂 Vezi, aici intervine dilema mea…