Ne-am ales luna de miere destul de pe grabă. Voiam neapărat să plecăm în ianuarie, imediat după vacanță de iarnă și era musai să luăm o decizie rapidă, ca să ne putem bucura (cât de cât) de un preț acceptabil pentru biletele de avion. Știam doar că ne dorim o combinație de oraș și plajă, ca să avem diversitate, să vizităm, să ne relaxăm, să ne bucurăm de toate. Iar eu știam sigur că vreau Asia. Am căutat mai multe opțiuni, am cerut oferte de la agenții și am rămas pe shortlist cu Kuala Lumpur și Bali. Despre care nu știam multe la momentul respectiv, dar aveam să aflu destule în cele 12 zile petrecute acolo.
Când am plecat spre Kuala Lumpur, în ianuarie 2017, țin minte precis că în București ningea cu spume. Zăpada se depusese destul de mult și pe lângă blocul nostru nu exista nicio șansă să intre vreo mașină. Ne-a sunat tata agitat să ne spună că e treaz de la ora 5, a reușit să scoată mașina de sub nămeți și pornește spre noi, să ne ducă el la aeroport. Am stat cu mari emoții, pentru că străzile erau înecate în zăpadă și abia se circula. Iar problema cea mai mare care plana deasupra noastră era anularea zborului.
Stăteam și mă uitam pe geam cum se chinuie angajații aeroportului să curețe pista și îmi aminteam tot ce citisem pe net despre Malaezia. Nu era neapărat simpatic. Pe MAE există în permanență alertă de călătorie pentru această țară, pentru că au în vigoare pedeapsa cu moartea pentru trafic și consum de droguri. La asta mai adaugi avertizările privind atacurile teroriste, furturi și răpiri și deja plecam la drum cu un vibe mai mult decât optimist.
Cu o mică întârziere, am reușit să ne pornim la drum. Am zburat București-Amsterdam, Amsterdam- Kuala Lumpur. Am făcut aproximativ 20 ore (cu tot cu escală), dar eu nu am niciun fel de problemă în avion, deci am dormit buștean. Totuși, m-am străduit să mă ridic cât de des am putut și să fac exerciții cu picioarele, pentru a evita problemele cu circulația (umflarea picioarelor este o situație destul de des întâlnită pe zborurile atât de lungi).
Aeroportul din Kuala Lumpur m-a debusolat puțin. Trebuie să fii destul de atent, ca să pricepi încotro trebuie să o apuci pentru ridicarea bagajelor. Noi ne-am pierdut de turmă și am zăbovit puțin până ne-am lămurit că trebuie să luăm un autobuz. Când am ajuns la banda de bagaje, le-am găsit pe ale noastre aruncate într-un colț, împreună cu altele care nu fuseseră ridicate la timp.
Primul lucru care m-a izbit, la ieșirea din aeroport, a fost aerul. Plecasem de la -20 de grade din București și aici erau pe puțin 35. Problema cea mai mare este că aerul mi s-a părut foarte încărcat și greu de respirat. Cred că mi-a luat 15 minute să mă obișnuiesc și să încep să respir firesc.
Acum, câteva locuri pe care noi le-am vizitat în Kuala Lumpur:
(1) Turnurile Petronas. Dacă vrei să le vizitezi și înăuntru (iar eu sunt obsedată după panorame, deci nu se punea problema altfel), trebuie să-ți iei biletele din timp pentru ora la care plănuiești să mergi, pentru că este coadă în permanență și lifturile suportă doar un anumit număr de persoane. Biletele, pentru două persoane, ne-au costat 170 MYR (adică aproape 35 euro). Totul este extrem de bine organizat în interior, ți se face instructaj, nu ai voie cu bagaje (nici măcar rucsac mic) și timpii sunt calculați fix cât să te uiți, să admiri, să faci poze, să admiri și să pleci. Turul oprește atât la pasajul dintre etajele 41 și 42, cât și la etajul 86. În principiu, în cele două turnuri sunt birouri, iar la parter au și un mall – Suria KLCC, destul de bine aspectat în materie de branduri de lux.
(2) KLCC Park. Se află fix în spatele turnurilor Petronas și este foarte frumoasă și relaxantă zona, mi-a plăcut mult. Este o oază de vegetație luxuriantă în mijlocul conglomeratului de zgârie-nori. 🙂 În plus, seara se desfășoară jocuri de lumini pe lacul din parc, care arată foarte bine. Merită să faci o plimbare de la un cap la altul (mai ales că nu e mare deloc) și apoi să te oprești să bei o cafea la terasele mall-ului, care au vedere spre parc.
(3) Bukit Bitang. Aici am găsit o piață imensă, cu street food, în care aveai posibilitatea să încerci orice. Literalmente orice. Eu sunt mai reticentă la lucruri și nu prea m-am aruncat cu capul înainte (am evitat ghearele de pui pane sau frigăruile din insecte spre exemplu), dar am gustat totuși absolut toate fructele lor.
Pe lângă dragon fruit, jackfruit, litchi și am încercat și durian – celebrul fruct care împarte internetul în două – ori îl iubești, ori îl detești.
Treaba cu acest fruct este că are un aspect cam bizar și o textură moale, iar mirosul aduce extrem de mult cu o ceapă clocită lăsată mult timp în soare (de altfel, în hoteluri sau baruri durianul este interzis din această cauză). Dar gustul se presupunea a fi divin (odată ce-ai trecut peste toate celelalte aspecte), tocmai de aceea și prețul este măricel – 200 gr de fruct costă 20 MYR, adică peste 4 euro. Vă zic sincer, după ce am mâncat durian, m-am chinuit aproximativ 2 ore să scap de gust. Fac parte clar din categoria celor care-l detestă.
Dar tot aici am mâncat și cea mai bună înghețată de cocos ever!
(4) Istana Negara. Este actuala reședință a monarhului din Malaezia. O construcție imensă, impunătoare, care se întinde pe 97.65 hectare și are 22 de domuri. Din păcate, nu cred că se poate vizita în interior. Cel puțin nu în mod curent. Dincolo de a te holba prin gard la proprietate și de a face niște fotografii, nu ai prea multe opțiuni acolo.
Oricum, unul dintre șoferii pe care i-am întânit în excursia noastră ne-a spus o frumoasă poveste despre istoria țării și despre cum decurg lucrurile în prezent. Se pare că, grosso modo privind lucrurile, musulmanii sunt cei care conduc, chinezii sunt cei care se ocupă de comerț și indienii sunt cei care au preluat job-urile de bază. În prezent, Malaezia este o monarhie constituțională cu monarh ceremonial și se ghidează după modelul sistemului de guvernare din Marea Britanie. Aparent, localnicii apreciază tot ceea ce au făcut britanicii pentru ei în perioada în care au fost colonie și au un mare respect pentru epoca respectivă.
(5) Monumentul Național. Este o statuie extrem de înaltă (înțeleg că ar fi cea mai mare sculptură în bronz, de grup, din lume) și simbolizează lupta lor pentru independență și libertate. Este situată într-un parc memorial, iar zona în sine este extrem de frumoasă și de bine îngrijită. De acolo ai și o mică panoramă asupra orașului.
(6) Flori pe stâlpii de iluminat. Când am fost la monumentul național am observat pentru prima dată faptul că în Kuala Lumpur există o specie de floare foarte apreciată, pe care au pus-o inclusiv pe stâlpii de iluminat. După ce am căutat informații, am văzut că floarea respectivă se numește Rafflesia și este destul de atipică. În sensul în care este o plantă parazit, floarea poate ajunge până la 1 m diametru și are un miros extrem de neplăcut. Din cauza mirosului, i se mai spune și ”floarea cadavru”.
(7) Batu Caves. Mi-am dorit mult să ajungem aici și am antamat o mașină cu șofer de la o agenție locală să ne ducă. Peștera este în afara orașului și era destul de complicat să ajungem pe cont propriu, mai ales că am nimerit fix în timpul unei sărbători hinduse (deci locul era full). Peștera reprezintă unul dintre cele mai celebre temple hinduse din afara Indiei, dedicat lui Lord Murugan. De altfel, la intrarea în peșteră este și cea mai mare statuie din lume dedicată lui Murugan, care are 42,7 m înălțime. Peștera calcaroasă este destul de mare și spectaculoasă, dar și cam murdară. Pentru a ajunge înăuntru, trebuie să urci destul de multe trepte. Pe mine nu atât numărul treptelor m-a doborât, cât mai ales zăpușeala de acolo, care îmi dădea o stare permanentă de amețeală.
În plus, este plină de maimuțe, de care am înțeles din prima că trebuie să te ferești. Aparent, maimuțele au căpătat niște obiceiuri și fură tot ce prind – de la telefoane și aparate foto și până la genți sau eșarfe. O maimuță i-a smuls unui domn din fața noastră o pungă în care avea (și) banane și s-a făcut nevăzută. 🙂
(8) Royal Selangor Visitor Centre. Nu țineam deloc morțiș să mergem aici, dar șoferul care ne-a dus la Batu Caves ne-a spus că e destul de aproape și că merită să facem această oprire. Pe scurt, turul te trece prin povestea unui domn care a venit în Malaezia și a ridicat la un alt nivel arta de a face vase din pewter (un aliaj din plumb și cositor). Îți arată exact cum se produc obiectele pe care le găsești în Gift Shop-ul lor (aici m-am simțit fix ca într-un documentar Discovery despre fabricile din lumea a treia) și chiar îți dă șansa de a crea propriul model pe un pahar simplu. Și apoi ajungi în Gift Shop, unde poți petrece chiar și o oră uitându-te, pentru că obiectele chiar sunt faine.
Ca experiență over all, pe mine nu m-a dat pe spate și n-aș trece această oprire pe lista de must-have.
(9) Butterfly Park, Bird Park, Orchid Park. Sunt absolut imense și spectaculoase și regret că noi nu am apucat să le vizităm înăuntru (am trecut pe lângă de câteva ori). Ne-a prins ploaia exact când ne pregăteam să mergem și am preferat să ne așezăm, să bem un cocktail și să ne tragem sufletul. Am recuperat parțial în Bali. Dar, dacă ajungeți, cred că merită să intrați.
Dincolo de obiectivele în sine, ne-am plimbat mult pe străzi și ne-am uitat la oameni. La ora prânzului, centrul orașului semăna destul de mult cu zona Pipera – corporatiști la tot pasul, care luau restaurantele cu asalt. Am gustat tot felul de preparate tradiționale – una din puținele dăți când nu mi-a păsat ce ingrediente conține preparatul, pentru că totul a fost grozav. Orașul mi s-a părut foarte curat – nu am văzut gunoaie aruncate pe stradă și cred că am întâlnit un singur homeless în toată expediția.
Ca o concluzie, atât cât am apucat să vedem din el, Kuala Lumpur mi s-a părut un oraș al contrastelor. Adică vezi zgârie nori, mall-uri cu branduri de lux și cu prețuri de care nu te poți atinge, dar au și zone din care transpare o sărăcie lucie (cum mi s-a părut China Town sau Little India).
Vezi betoane și macarale, dar și o vegetație minunată alături. Există un mix foarte variat de națiuni (dincolo de cele care au stat la baza formării statului). În plus, nu am resimțit nicio clipă vreun pericol și nu am avut vreodată senzația că nu sunt în siguranță (mai puțin pe trecerea de pietoni 🙂 ). Nu mi s-au părut atât de stricți și absurzi precum citisem pe net, dar poate că nici nu am stat suficient de mult cât să-mi dau seama până la capăt. Este un oraș foarte frumos, în care m-aș mai întoarce, dacă aș mai avea ocazia. Pentru că simt că mai sunt o grămadă de alte lucruri de descoperit despre el.
O să revin cu un articol pe această temă, cu aspectele practice de care să ții cont dacă mergi în Kuala Lumpur.