Nu știu, încă nu m-am hotărât. Poate voi citi o carte, poate văd vreun film sau vreun serial. Poate ies la masă în oraș sau poate chiar ies din oraș, să respir puțin aer curat. Știu sigur, însă, că nu voi vota. Probabil pentru prima dată în cei 12 ani, de când am drept de vot.
De ce? Eu am câteva motive simple, ale mele:
(1) Nu înțeleg utilitatea acestui referendum. Sigur, am citit tot ce se putea citi pe marginea lui. Și de o parte și de alta, poziții total opuse și vehemente. Și, totuși, în continuare eu nu-i văd și nu-i simt utilitatea. Ne aflăm într-un context politic, economic și social în care există atât de multe alte lucruri care ar trebui să ne preocupe și despre care ar trebui să fim întrebați, încât tot nu pricep cum de a ajuns tocmai ”redefinirea familiei” prioritatea noastră numărul 1. Subiectul cel mai dezbătut în perioada asta. Pretext pentru ură și nevralgii și scindare socială. Prin urmare, am decis că nu merită să-mi exercit dreptul de a vota. Și pentru că nu există o căsuță goală de observații și opinii pe buletinul de vot, îmi doresc ca lipsa mea de implicare să transmită simplu: ”nu consider acest demers ca fiind o prioritate pentru România și mi-aș fi dorit mult ca banii cheltuiți cu acest referendum să fie investiți în cu totul alte direcții, mult mai utile pentru noi toți”.
(2) Mă deranjează implicarea copiilor în această poveste. Dintr-o dată, suntem foarte implicați în educația copiilor noștri și ne interesează ce văd și cum percep ei relația dintre doi oameni și cum i-ar putea influența asta pe mai departe, cum le-ar putea da viitorul peste cap. Ne gândim la viitorul lor. Și ne dorim binele lor, ne dorim să fie ”normali”. Asta este prioritatea zero acum.
Nu ne pasă absolut deloc, însă, că nu există niciun strop de educație sexuală în școli sau acasă și că habar nu au ce să facă cu viața lor, când îi lovește hormonul. Pentru că, ce să vezi?, hormonul lovește la un moment dat, dragă părinte, și dacă i-ai spus despre prezervativ și dacă nu i-ai spus. Și e mai bine să-i fi spus deja. Să nu te trezești cu el acasă plin de boli (apropo, unele incurabile) sau cu ea acasă însărcinată la 14 ani.
Nu ne pasă absolut deloc, însă, că în școli nu există nicio oră de educație rutieră în programa școlară și că extrem de mulți copii sunt implicați în accidente rutiere și că unii mor, pentru că habar nu au pe unde se traversează corect, pe unde se merge corect cu bicicleta și care sunt semnele rutiere. Și nu numai că unii părinți nu-i învață, dar îi și trag de mână pe trecere, când semaforul este roșu încă. Este nevoie de inițiative private pentru a diminua, pe cât posibil, efectele acestei situații.
Nu ne pasă absolut deloc, însă, că-i snopim în bătaie când nu sunt cuminți. Și nu cu o palmă, din când în când. Nu. Cu parul, cum îi place românului. Până îi sparge arcada și îi învinețește spatele, să se învețe minte. Dar închidem ochii acolo, nu e treaba noastră cum face X educație cu copilul lui. Ei bine, copilul lui va crește la un moment dat și te va snopi și pe tine cu parul pe stradă, când vei îndrăzni să nu faci ce-ți spune. Pentru că așa a învățat acasă și asta îl influențează mai departe. Și asta chiar te influențează și pe tine mai departe.
Nu ne pasă absolut deloc, însă, că avem copii analfabeți. La ce le trebuie școală tuturor? Trebuie să spele cineva străzile, nu (cum spunea o profă de-a noastră)? Numai că nu ai garanția asta. Unii vor muri de foame, pentru că nu știu să se întrețină. Iar tu te vei plânge la un moment dat că sunt prea mulți asistați social. Că tu muncești ca un bou și dai 45% din salariu către stat și asistații social te căpușează. Păi de la copiii analfabeți a pornit totul. Dar asta nu a fost pe lista noastră de priorități.
Nu ne pasă absolut deloc, însă, că suntem pe ultimele locuri în Europa când e vorba despre igiena personală și, mai ales, despre igiena dentară. Și că le punem copiilor sănătatea în pericol doar pentru că omitem să le spunem să se spele pe mâini înainte să mănânce. Și că-i lăsăm cu dinții împuțiți și cariați până la majorat. Nu ne mai gândim la cum le influențează asta viitorul.
Și mai sunt atât de multe lucruri de care nu ne pasă și care le afectează copiilor noștri nevoile de la baza piramidei lui Maslow – apă, hrană, adăpost, supraviețuire -, încât nu știu când am sărit spre topul piramidei. Nu este cursul firesc al lucrurilor. O piramidă fără o bază solidă nu va rezista niciodată. Deci haideți să ne uităm întâi la baza ei și abia apoi să ne batem cu pumnul în piept că vrem ce-i mai bun pentru copiii noștri.
(3) Mă deranjează foarte tare cantitatea de ură din jurul acestui subiect. Culmea, și dintr-o tabără și din cealaltă, aproape în egală măsură. Observ că se folosesc mijloace similare de comunicare, la fel de exagerate și pe alocuri mizerabile, deși deservesc unor scopuri diferite. Și nu pot fi adepta ”scopul scuză mijloacele”, pentru că asta ar însemna să validez și alte lucruri cu care nu sunt de acord. Și nici nu pot să accept un dublu standard. Așa că îmi doresc, pe cât posibil, să mă pun la adăpost de toată energia asta puternic negativă.
Cam astea sunt principalele motive care mă vor ține departe de secțiile de votare pe 6 și 7 octombrie. Nu sunt cele mai puternice, cele mai ”politice”, cele mai pertinente. Sunt subiective, dar m-au condus spre o decizie clară.
Tweet