Corvoada numelui. True story.

Am observat cu timpul că părinţii au o sursă uşor epuizabilă de inspiraţie, atunci când vorbim despre numele copiilor lor. Sunt interese majore care primează în momentul în care trebuie să semnezi certificatul de naştere al prichindelului. Fie că discutăm despre orgoliul incomensurabil al naşilor, despre personajele de film favorite sau despre dorinţa de a fi unic şi irepetabil, părinţii se întrec pe sine în botezarea celor mici. Nume ciudate, care de care mai dificil de scris, se perindă mândre prin catastiful Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei. Desigur, puţini sunt cei care-şi pun întrebarea: “Oare copilul meu va fi fericit la 60 ani, când oamenii îl vor striga Gigicuţ pe stradă?” sau “Oare vor râde copiii la şcoală de el, pentru că îl cheamă Stropinel?”. Dar cine are timp să gândească lucrurile la rece şi pe termen lung, când bunicul suflă în ceafă, că-şi vrea numele dus mai departe?

O situaţie similară am păţit şi eu la vremea mea. Căci este o minciună că mă cheamă doar Roxana. În adâncul sufletului meu şi numai superficial în buletin m-am procopsit şi cu numele de “Costina”. Ai mei au o poveste interesantă de spus despre asta, cu un naş bătrân şi isteric, care şi-a dorit cu limbă de moarte (la propriu, din păcate) ca primul lui fin să-i poarte numele: Constantin. Norocul n-a fost de partea copilului, însă, pentru că s-a întâmplat să fie fată. Şi tata a ales şi el o cale de mijloc atunci când m-a botezat, gândindu-se, probabil, că Dibă Roxana Constantina mi-ar fi ocupat prea mult spaţiu pe foile de examen. Am rămas, aşadar, Costina. Ce nume simplu! Şi totuşi complicat.

Am primit de-a lungul vieţii mele şi glume şi bancuri şi mesaje înţepătoare. M-am ruşinat de el de multe ori şi am încercat să-l evit de câte ori a fost posibil. O dată pe an, însă, vine momentul să culeg roadele. Căci, credeţi sau nu, pe 21 mai îmi sărbătoresc ziua de nume. Cu fast şi tot. Să dau şi eu, măcar într-un an odată, Costinei ce-i al Roxanei: recunoaştere pe toată linia, semnături în mesaje şi întorsul capului când sunt strigată. Mi-e drag de Costina astăzi, pentru că ştiu că voi primi cadouri şi toate rimele penibile auzite vreodată vor dispărea ca prin neant.

Cumva, acestui motiv i se datorează şi surpriza minunată primită ieri de la colegii mei. Şi profit de acest prilej pentru a le mulţumi tuturor celor care o iubesc pe Costina din mine, aşa ciudăţică şi antisocială cum este ea.

La mulţi ani tuturor, pentru Constantin şi Elena!

La mulţi ani, draga mea Elena!

Sursa foto.