Anul trecut mi-am făcut curaj și am făcut și eu prima investiție într-un proiect de pe Kickstarter, într-un ceas Klokers. Pentru cine nu știe, Kickstarter este o platformă online unde diverse persoane sau companii aflate la început de drum solicită o strângere de fonduri pentru a realiza un anumit proiect. Acest proiect poate fi de pildă: un boardgame inedit, un album muzical, o carte, un portofel sau un ceas. Unii au strâns fonduri și pentru o salată de cartofi. Deci limita este cerul atâta timp cât povestea ta are cârligul necesar să vândă și oamenii te susțin. 🙂 Ca finanțator, tu vii cu banii, iar cel care-i primește îți va trimite apoi obiectul respectiv de-ndată ce îl produce. Astfel, ai ocazia să cumperi produsul la un preț mult mai mic, față de producția de serie care de obicei va fi mai scumpă.
Pe platforma asta apar de foarte multe ori ceasuri de la diverse microbranduri. Unele sunt niște chinezării vopsite frumos, altele îți promit calitatea swiss made la un sfert din preț și foarte puține din ele chiar merită susținute financiar. În ultima categorie intra și Klokers. O companie mică, din Franța, care producea niște ceasuri interesante, cel puțin din perspectiva designului. Ceasurile lor nu aveau indicatoare (limbi, în limbaj popular) care să arate ora, ci niște discuri care se învârteau, cu ajutorul cărora aflai cât este ceasul.
Ceasul îmi plăcea. M-a mai convins și faptul că în urmă cu un an Klokers mai avusese o campanie asemănătoare pentru primul lor model, care a avut mega succes. Așa că i-am ajutat cu plăcere și am cumpărat unul din modelele lor. Însă în mijlocul campaniei au anunțat că vor fabrica în premieră un ceas cu geam din safir, cel clasic având geamul din plastic. Mi s-a părut un upgrade bun, așa că m-am hotărât să-l cumpăr, deși era mai scump. Norocul meu (aveam să aflu eu câteva luni mai târziu) a fost că din cauza unei erori, plata nu s-a mai procesat. Iar până să-mi dau eu seama și să apuc să remediez situația, toate comenzile pentru acel model premium se epuizaseră. Oh well.
Fast forward niște luni de zile și în sfârșit îmi sosește ceasul Klokers 08-D4, de care am să vă povestesc câte ceva mai jos. Însă, la câteva zile de când mi-a venit ceasul, compania Klokers își anunța investitorii din kickstarter că nu mai poate onora comenzile de ceasuri varianta cu geam din safir, deoarece au întâmpinat dificultăți în proiectare. Și pe lângă asta și-au declarat și falimentul. Efectiv a fost un mesaj de genul “ne pare rău, dar asta e”. Oamenii care și-au comandat ceasul cu safir au rămas cu banii luați și fără ceas și, din câte am înțeles, nici măcar dintre modelele clasice nu au ajuns toate la destinatari. Acum mă pot considera norocos, că măcar am primit ceva. Dar de garanție, service sau accesorii oficiale e clar că nu mă mai pot bucura.
Prezentare generală.
Dar, separat de țeapa dată de Klokers, ceasul chiar este reușit. De fiecare dată când îl port, sigur se găsește cineva să mă întrebe câte ceva despre el. Arată neobișnuit pentru un ceas și asta atrage atenția. Modelul pe care îl am mi s-a părut cel mai echilibrat și potrivit atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Pentru început, Klokers 08-D4 a venit împachetat foarte bine, cu două supracutii și mult burete prin care se ascundeau ceasul și cureaua dintr-un material textil negru.
Klokers 08-D4
Stil ceas Casual
Material carcasă Oțel inoxidabil
Dimensiuni carcasă (mm) Diametru: 40 mm; Grosime: 10 mm (15 mm cu cureaua montată)
Greutate (g) 53 grame
Mecanism Quartz Ronda swiss made
Autonomie 7 ani
Precizie -10/+ 20 secunde/luna conform producător.
Complicații & Funcții Secunde, minute, oră.
Rezistență la apă 30 metri/3 bar
Lățime curea/brățară (mm) 20 mm
- Design.
La acest capitol mi se pare că stă cel mai bine Klokers. În primul rând, carcasa este perfect rotundă și lucioasă, ceea ce-i conferă o oarecare eleganță. Forma circulară perfectă rezultă în special din lipsa telescoapelor de care se prinde cureaua ceasului în mod normal. Klokers a creat un mecanism special prin care cureaua se atașează direct pe spatele ceasului, printr-un mic dispozitiv acționat de la butonul roșu de pe margine. Avantajul estetic este incontestabil. Dar pe de altă parte, ești constrâns de faptul că tipul clasic de curea nu se potrivește. Și cum compania nu mai există, trebuie sa vânezi accesoriile pe piața secundară.
Cadranul este format din două discuri. Cel mic afișează secundele și se învârte în sensul invers acelor de ceasornic. Iar cel mare, de la margine, indică minutele și ora. Ora exactă se citește în dreptul liniei verticale negre, care se întinde pe jumătate din geam. Apropo de geam, acesta este cel din plastic, care are integrat și un mic efect de lupă ca să poți vedea mai bine cifrele. În rest, cadranul nu este luminat în niciun fel, iar rezistența la apă este de doar 30 de metri.
Mecanism.Ceasul Klokers 08-D4 are un mecanism quartz swiss made, care funcționează cu baterie. Nimic ieșit din comun.
- Preț și disponibilitate.
În mod normal, ceasul ar fi trebuit să se găsească pe site-ul producătorului, dar cum acesta nu mai există, dacă vrei să cumperi azi un Klokers trebuie să cauți prin alte părți. Fie pe la retailerii care au rămas cu stocuri, fie pe piața second hand. Am observat că prețul lui este de aproximativ 400 de euro.
- Concluzii.
PRO CONTRA
Design Dificil de cumpărat
Accesorii limitate
Lipsă garanție și service ale producătorului.
Cadranul cu discuri și carcasa simplă reprezintă un mix interesant, care face din acest ceas o prezență neobișnuită. Trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut ca discurile să aibă și ceva fosfor prin ele, ca să lumineze frumos. S-ar fi văzut foarte bine. Chiar și așa, ceasul Klokers 08-D4 nu e pentru toată lumea. E hate it or love it. Dacă vrei sa impresionezi, ceasul ăsta o să atragă mai multe priviri decât un Tissot, Seiko, Certina sau alte branduri cu un design banal. Dacă nu ar fi dat faliment, Klokers poate ar fi putut deveni un brand la fel de cunoscut ca cele de mai sus. Dar capitalismul a avut o altă părere.
Tweet