Când te afli la o reuniune extinsă, este destul de dificil să controlezi ce se întâmplă cu bacşişul. Fiecare lasă cât vrea/poate şi niciodată nu vei şti de unde survine lipsa de 2% din procentul consacrat de 10%. Am auzit de curând o poveste similară, urmată de un dialog deloc prietenos:
Chelnerul (întinzându-le bacşişul lăsat în notă): „La noi, serviciile reprezintă 10% din notă. Dacă este ceva ce nu v-a plăcut, vă rugăm să ne spuneţi.”
Ei: „Serviciile au fost excelente. Până acum.” Şi au luat banii şi au plecat.
Pornind de la această mică întâmplare, am ajuns să mă întreb cum s-a născut toată povestea cu bacşişul lăsat la restaurant/bar/club etc. Înţeleg…sunt locuri unde scrie negru pe alb că trebuie să te achiţi şi de plata serviciilor (10-12%). Dacă decizi să intri şi să rămâi, înseamnă că îţi asumi automat şi acest cost suplimentar. Dar unde nu scrie, de ce ne simţim responsabili să o facem? Mai mult, dacă nu este specificat nicăieri procentul „regulamentar”, de ce îşi permit chelnerii să te „tragă de urechi” şi să-ţi reproşeze subtil că ce ai evaluat tu nu este destul?
Cumva (şi ştiu că aici mulţi mă vor blama), eu nu sunt de acord cu bacşişul lăsat în locurile în care nu se specifică nimic despre plata serviciilor. De ce?
1. Sunt convinsă că serviciile sunt incluse deja în adaosul comercial al localului.
2. Mă enervează cumplit situaţia de la sfârşit, când se aduce nota. Întotdeauna există o mână-largă, care reproşează unuia cu arici în buzunar că ce a lăsat nu este destul. Şi începe o dispută fără sfârşit, pe care nu prea ai cum să o stingi.
3. Cei mai mulţi chelneri se achită doar de serviciile de bază: adus meniu, luat comanda, adus comanda, debarasat, adus nota. Mulţi nu ştiu să-ţi recomande, să-ţi explice, să te ajute. (se întâmplă chiar şi la restaurantele bârfite din buricul Bucureştiului).
La cele mai sus, aş mai adăuga ceva: dacă laşi bacşiş la restaurant, de ce nu procedezi la fel şi la supermarket? Doamna de la casă prestează şi ea un serviciu. Sau într-un magazin de haine? Dacă laşi la frizer, de ce nu şi într-un magazin de electronice, când îţi iei un televizor şi băiatul de acolo te consiliază? Sau când îţi faci abonament la metrou? Şi exemplele pot continua…
P.S.: Nu mai vorbesc de faptul că în România este un adevărat tabu să laşi monede. Indiferent cât de multe.