Articolul ăsta a scindat lucrurile la noi în familie, așa cum Moise a despărțit apele. Cu o caserolă de mici în față, a început disputa (pentru că, na, de grătar cumsecuvine nu putea fi vorba):
”Hai să-i băgăm la cuptor. Funcția grill, vreo 250 grade, trebuie să iasă ceva bun din asta.”
”Sub nicio formă! Ai luat-o razna? Unde ai pomenit mici la cuptor? Nu mă lasă inima să-i chinui așa…no waaaay. Îi pun pe tigaia de fontă, o să iasă fix ca la grătar, o să vezi.”
”Băi, eu nu-i dau mari șanse, zău…și mă gândesc numai la ce fum va fi în casă…o să-l scoatem cu găleata la final.”
N-a fost chip să ne înțelegem. Așa că am împărțit porția și ne-am pus pe gătit. Eu la cuptor, el pe tigaia de fontă. La cuptor i-am pus direct pe grătar, cu o tavă dedesubt în care să se scurgă grăsimea. Am setat funcția grill, 250 de grade, și i-am tot rotit, să fiu eu sigură că se rumenesc uniform. A durat vreo 20-25 de minute până să fie bine făcuți. Pe tigaia de fontă durează cam la fel.
La final, am gustat fiecare din fiecare și am votat. Vot secret, ca la carte. Cuptorul a câștigat de-ta-șat! Nu mă așteptam nici eu, dar micii la cuptor ies uscați la exterior și foarte suculenți la interior. Excelenți! Au mers de minune cu niște cartofi rumeniți și cu-un Nenea Iancu rece. Am muncit și ieri.