Recent am terminat de citit cartea Longitudinea.Povestea unui geniu scrisă de Dava Sobel, așa că am selectat mai jos câteva fraze care mi s-au părut interesante.
Din moment ce timpul își stabilește propriul ritm, ca bătăile inimii sau ca mareea, mecanismele de măsurat timpul nu îl rețin cu adevărat. Ele doar țin pasul cu el, dacă pot.
Adevăratul Greenwich înseamnă timp, cel după care toată lumea își potrivește ceasurile, aici indicat mult mai precis, până la o milionime de secundă, în interiorul Casei Meridianului pe un ceas atomic al cărui afișaj se schimbă prea repede ca să poată fi văzut.
Cu ceasul lui maritim, John Harrison a testat apele spațiu-timpului și a avut succes, în ciuda tuturor așteptărilor, folosind a patra dimensiune temporală ca să lege punctele unui glob tridimensional. A smuls spațiul dintre stele și i-a închis secretul într-un ceas de buzunar.
Așa cum reiese și din ultimul citat, în cartea Longitudinea.Povestea unui geniu este relatată viața și mai ales creația lui John Harrison, poate cel mai important ceasornicar din toate timpurile. Autorul povestește care a fost drumul său, de multe ori plin de obstacole de toate felurile, până la găsirea unei soluții la problema longitudinii.
Pentru că prin secolul al XVII-lea asta era una dintre marile enigme ale omenirii. Cum se fac eforturi în prezent pentru obținerea unui leac pentru cancer, la fel de stringentă era atunci problema privind determinarea longitudinii într-o anumită zonă de pe glob. Să nu uităm că ne aflam în perioada de expansiune a imperiilor coloniale, iar identificarea corectă a longitudinii de către marinari era extrem de dificilă și imprecisă. Și asta era o mare problemă, căci de foarte multe ori o expediție dura și de două ori mai mult decât trebuia sau, mai rău, eșua prin locuri necunoscute, fiindcă oamenii navigau orbește.
Așa că, pentru a pune la lucru mințile luminate, Coroana britanică a oferit un premiu consistent în bani oricui va prezenta o metodă validă pentru a afla longitudinea pe mare. Cea mai populară soluție a fost cea în care se foloseau ca repere Luna, Soarele și alte stele. Dar, între timp, un tâmplar englez a început să construiască niște ceasuri extraordinare, care s-au dovedit în final a fi mult mai utile decât oricare altă metodă.
Longitudinea.Povestea unui geniu de Dava Sobel este o carte ușor de parcurs și interesantă, care cred că va fi pe placul celor pasionați de ceasuri și de istorie. O găsiți la 17 lei pe eMag sau pe Cărturești.
Tweet