Dibette.
  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact

Dibette.

  • Home
  • Familie
  • Recomandări
  • Experiențe
  • Trips & Tricks
  • Ceasuri
  • Puțul gândirii
  • Sub cer liber
  • Contact
Recomandări

Am de dat două bilete la FITS 2017.

written by Dibette 14.06.2017

Despre FITS s-a scris atât de mult în ultimii ani, încât nu cred că mai are rost să fac vreo introducere aici.

Anul ăsta reușesc și eu, în sfârșit, să ajung și sunt extrem de încântată. Țin minte că eram în taxi, în drum spre sală, și intrasem pe Eventim să văd dacă mai am vreo șansă la Faust. Aveam, avea balta pește. ”Minunat”, zic, ”hai că nu le iau acum. Aștept să ajung acasă, să mă uit și de cazare, să vorbesc cu Andrei…” Două ore mai târziu, ies de la sală. Locurile pentru piesa de sâmbătă erau epuizate. Am intrat în panică și am achiziționat instant pentru ziua de duminică, fără să-mi pese dacă avem cum să ajungem sau unde să ne cazăm. Și, dacă tot eram acolo, am mai achiziționat și la alte piese, să fiu sigură că mă bucur de festival la adevărata lui valoare.

Din păcate, însă, planurile noastre au fost date ușor peste cap și sâmbătă vom ajunge foarte târziu în Sibiu.

Prin urmare, am două bilete de oferit, la Șefele / First Ladies, de Werner Schwab, în regia lui Charles Muller. Piesa are loc sâmbătă, 17 iunie, începând cu ora 16.00, la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu. Detalii despre piesă sunt de găsit aici: http://www.sibfest.ro/evenimente-2017/sefele

Acum, cum m-am gândit să fac? Ca să fie cât mai simplu, că și timpul-i scurt, lasă-mi un comentariu aici, prin care să-mi spui ce știi despre FITS sau de ce ți-ai dori să ajungi la festival. Până joi, 15 iunie, la ora 22.00. 

Dacă nu ai cum să ajungi în Sibiu sâmbătă, poate dai mesajul mai departe. Sunt sigură că, undeva acolo, doi oameni abia așteaptă aceste două bilete. Aș fi tristă să las locurile libere în sală.

L.E.: Biletele și-au găsit perechea. Sunt mai liniștită acum. 🙂

Sursa foto.

Am de dat două bilete la FITS 2017. was last modified: June 15th, 2017 by Dibette
Tweet
festivalteatru
3 comments
10
Facebook Twitter Google + Pinterest
Dibette

Roxana lucrează la o agenţie de PR, unde învaţă, creşte, râde, speră, cunoaşte oameni, iubeşte oameni, scrie texte, merge la întâlniri, stă pe Facebook, ţine telefonul aproape şi biroul mereu dezordonat.

previous post
Merită să faci un internship?
next post
Nu te supăra, cât este ceasul?

You may also like

Despre beneficiile cursului de puericultură.

Cum a fost la concertul Gorillaz.

Serialul Dark. Merită văzut?

3 comments

Pruteanu Ovidiu 15.06.2017 at 18:33

De 3 ani vin in Sibiu pentru FIDS. La fel procedez si anul acesta. O sa ajung sâmbătă dar din pacate nu am gasit bilete pentru nici o piesa si tare imi doresc sa merg la un spectacol/teatru.

Reply
Dibette 15.06.2017 at 22:13

Buna, Ovidiu. Ma bucur sa aud ca iti doresti biletele. 🙂 In cursul zilei de maine ti le voi transmite. Sa te bucuri de piesa si de experienta!

Reply
Ovidiu 15.06.2017 at 23:06

Multumesc pentru veste. Sunt extrem de fericit. 😀

Reply

Leave a Comment Cancel Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

top posts

  • Totul despre voucherele Materna, stimulentul financiar...

    27.Mar.2019
  • De unde luăm haine pentru gravide?

    26.Sep.2018
  • Descoperirea de ieri: mici la cuptor.

    02.May.2020
  • Merită să iei un uscător de...

    12.Jan.2018
  • Ceasul Tissot România – o ediție...

    17.Oct.2018
  • O idee de afacere cu profit...

    05.Feb.2018
  • Serialul Dark. Merită văzut?

    17.Jan.2018
  • Târgul din Vitan – cel mai...

    04.Feb.2018
  • De mers în România: Cuibul de...

    16.Jul.2020
  • Review Seiko Alpinist SARB017. Cel mai...

    15.Jul.2017
  • Dorian Popa poartă ceasuri fake?

    29.Aug.2018
  • Ceasurile românești – o amenințare pentru...

    19.Feb.2018
  • Cele mai bune ceasuri pentru supraviețuire

    09.Oct.2017
  • Rolex: câteva lucruri pe care (probabil)...

    08.Aug.2017
  • Cum se pronunță corect numele ceasurilor?

    27.Aug.2017

Archives

  • Facebook
  • Instagram
  • Linkedin
  • Email
  • RSS
  • About me
  • Contact
  • Politica de confidențialitate
  • Politica privind fișierele cookies
  • Embed iList

© 2013 - 2020 - dibette.ro


Back To Top
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare sau apasand butonul „Accept” va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.Detalii. Accept Nu accept
Privacy & Cookies Policy

Privacy Overview

This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary
Always Enabled
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Non-necessary
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
SAVE & ACCEPT